Natiunea MMA

Verdict: Werdum
20/11/2017



  Fabricio Werdum l-a invins greu, dar prin decizie unanima, pe Marcin Tybura in capul de afis al galei UFC Fight Night de la Sydney (Australia). Nu a fost cea mai frumoasa victorie a veteranului brazilian, insa “Vai Cavalo” avea nevoie de un asemenea succes dupa ultimele zile destul de zbuciumate. Pe 13 decembrie, luptatorul de la Kings MMA trebuie sa se prezinte la Tribunalul din Downing Center dupa ce, joia trecuta, a aruncat cu un bumerang dupa Colby Covington, care a si depus o plangere in acest sens.
  Cu un palmares remarcabil in circuitul MMA, 23 de victorii si 7 infrangeri (11-4 in UFC), Werdum nu a izbutit sa isi impuna stilul in fata mai putin titratului, dar foarte combativului Tybura (16 succese si 3 meciuri pierdute in MMA, respectiv 3-2 in UFC). Mai tanar cu 8 ani decat Fabricio, polonezul a reprezentat o nuca tare pentru adversarul sau, acest lucru evidentiindu-se si in punctajul celor 3 arbitri. Dupa 5 runde a cate 5 minute fiecare, acestia l-au vazut invingator pe Werdum cu 50-45, 50-45 si 49-46. Chiar daca Werdum a castigat primele 3 runde, “Tybur” a echilibrat disputa in ultimele zece minute, reusind sa si puncteze de cateva ori.
  “Toate confruntarile din UFC sunt grele”, a declarat Werdum dupa meci. “Chiar daca a fost o partida dificila, m-am impus si asta conteaza. Imi continui drumul spre centura”, a afirmat, evident bucuros, Werdum, aflat abia la a treia victorie in ultimele 5 meciuri.
  Gala de la Sydney a cuprins, pe cardul principal de lupta, doar meciuri foarte stranse. Au fost succese la limita pentru Jessica Rose-Clark in fata lui Bec Rawlings (categoria cocos), Belal Muhammad impotriva lui Tim Means si Jake Matthews in detrimentul lui Bojan Velickovic, dar si decizii unanime in favoarea lui Elias Theodorou in fata lui Dan Kelly, respectiv Alexander Volkanovski impotriva lui Shane Young.
  Gala de la Qudos Bank Arena a fost urmarita de peste 10.000 de spectatori. A fost al cincilea eveniment organizat de UFC la Sydney si primul de la “Rockhold versus Bisping” incoace. UFC Fight Night se muta sambata, 25 noiembrie, la Shanghai (China), Mercedes Benz Arena urmand sa gazduiasca duelul “mijlociilor” Michael Bisping si Kelvin Gastelum.

 Sursa




magazin de tricouri mma k1 fight rei fight club - club de mma mures mma fan troops - articole sportive clubul sportiv one heart brasov real combat fight club

home    despre    istoric mma    clasamente luptatori    mma in romania    video    stiri    forum    contact    site map
web design softconcept    electronic components    pizzerie mures   

Copyright © 2009-2012 Natiunea MMA