The Iceman se gandeste sa revina 03/05/2017
La 7 ani de cand s-a lasat de MMA, veteranul Chuck Liddell n-ar zice “nu” unui come-back in Octogon. In ciuda faptului ca a trecut atata timp de cand “The Iceman” nu a mai intrat in cusca, antrenorul si prietenul sau, John Hackleman, crede ca orice este posibil. “Cand unii spuneau ca sportivul meu ar trebui sa se retraga iar Chuck continua sa se bata, multi au crezut ca eu l-am indrumat astfel, insa nu e adevarat. Totdeauna s-a ghidat dupa ce i-a dictat constiinta”, a afirmat Hackleman, care a vorbit si despre suma vehiculata pentru reintoarcerea lui Liddell. “3 milioane de dolari? Din punct de vedere financiar, cine nu ar fi de acord? Sa fim seriosi, atatia bani nu fac oamenii in trei vieti. Cu toate acestea, consider ca nici milioanele acelea nu merita un asemenea risc”, a declarat antrenorul lui “The Iceman”, referindu-se apoi la posibilii oponenti ai acestuia. “Totusi, o revenire a lui Chuck depinde, in primul rand, de potentialul sau adversar. Sa nu uitam ca are 47 de ani si nu isi permite sa se bata cu luptatori precum Jon Jones, Daniel Cormier, Alexander Gustafsson sau Jimi Manuwa. Desi nu sunt eu in masura sa spun cu cine l-as lasa sa se confrunte, trebuie sa ii dau OK-ul pentru un adversar sau altul”, a conchis John Hackleman. Fost campion al UFC la categoria semigrea, Chuck Liddell a adunat 21 de victorii si a suferit 8 esecuri in cei 12 ani de cariera, facand parte din Hall of Fame-ul Ultimate Fighting Championship. Ultimul succes l-a inregistrat la finele lui 2007, in cadrul UFC 79, decizie unanima in detrimentul lui Wanderlei Silva. Din nefericire pentru el, “The Iceman” a parasit cusca dupa trei infrangeri consecutive prin KO in fata lui Rashad Evans, Mauricio Rua si Rich Franklin. Va reveni Chuck in Octogon? Sanse exista. Mai ales daca tinem seama de filmuletul pe care prietenul sau, Jay Glazer, l-a postat pe Instagram, dezvaluind antrenamentele intense practicate zilnic de semigreul din Santa Barbara.
Vlad Amariei-www.natiuneaMMA.ro
Sursa
|