Natiunea MMA

Romania s-a calificat cu cinci sportivi la Campionatul Mondial de Kyokushin Karate din Tokyo
31/01/2013

Echipa României a cucerit 3 medalii la Campionatele de Karate pe Categorii ale Statelor Unite (US Karate Category Championships), care au avut loc la Los Angeles, competiţie în urma căreia cinci tricolori şi-au asigurat biletele pentru Campionatele Mondiale de kumite şi kata de la Tokyo, programate în perioada 25 aprilie – 3 mai, se arată într-un comunicat al Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact (FRAMC).

Delegaţia condusă de Dorel Bulearcă se va întoarce în ţară cu o medalie de argint, cucerită de Iacob Mirel, dar şi cu două de bronz, Nicolae Stoian şi Georgiana Ţigănuş reuşind să se claseze pe podium la competiţie de karate de pe continentul american.

De altfel, pentru Mondialele din Japonia, România a obţinut două din cele 8 locuri rezervate Europei prin Mirel Iacob şi Lucian Gogonel, ambii la kumite, -80 de kilograme, fiind calificaţi la cel mai important eveniment al anului 2013 ca urmare a punctajului înregistrat în ultimii 4 ani. De asemenea, Georgiana Ţigănuş (kumite, +65 kg), Raluca Jianu (kata) şi Daniela Vlad (kata) vor participa în concursul dedicat fetelor.

“E pentru prima oară când Mondialul masculine şi cel feminin au loc în acelaşi timp. Cel dedicat băieţilor este organizat o dată la patru ani, astfel că e foarte greu de obţinut un loc, de aceea suntem mândri că vom avea un sfert din reprezentanţii Europei. Încă de săptămâna viitoare vom începe pregătirea pentru Japoania, de unde sperăm să ne întoarcem cu cel puţin o medalie şi două clasări între locurile 4-6”, a afirmat Dorel Bulearcă, preşedintele Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact (FRAMC).




magazin de tricouri mma k1 fight rei fight club - club de mma mures mma fan troops - articole sportive clubul sportiv one heart brasov real combat fight club

home    despre    istoric mma    clasamente luptatori    mma in romania    video    stiri    forum    contact    site map
web design softconcept    electronic components    pizzerie mures   

Copyright © 2009-2012 Natiunea MMA