Natiunea MMA

Mesajul lui Ciprian Sora, presedintele Departamentului All Styles din FRAMC
22/02/2013

Dragi colegi,

În calitate de Preşedinte al Departamentului AllStyles din cadrul Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact, mă adresez dumneavoastră pentru a vă aduce la cunoştinţă intenţiile şi planurile ce le am în legătură cu funcţia pe care o deţin.

În ultimii ani am ocupat poziţia de Preşedinte AllStyles, permiţând oamenilor din jurul meu să se alăture şi să se ocupe de F.R.A.M.C, oameni ce făceau promisiuni cu planuri mari pentru a dezvolta şi a consolida această federaţie. Am considerat că este nedrept să nu le acord ocazia de a colabora şi de a se afirmă în acest proiect, ţinând cont de experienţa dumnealor şi mai ales de promisiunile ferme.

Văzând declinul, dezbinarea şi drumul greşit pe care o ia această Federaţie, am hotărât să iau frâiele în mâinii şi să mă implic personal în activitatea Federaţiei. Drept urmare, în urma implicării mele, următorul Campionat Naţional de Kick Box, se va desfăşura în data de 01. Martie 2013, la Sala Polivalentă din Bucureşti şi va fi televizat în direct şi transmis în reluare, de către postul de televiziune GSP-TV. Este pentru prima dată în istoria sportului de contact amator când se transmit în direct de către un post de televiziune, mai multe Campionate Naţionale. Vor mai fi prezente şi alte două televiziuni, respectiv Digi-Tv şi Pro-TV, televiziuni ce vor lua interviuri şi vor realiza reportaje pentru subiectul ştirilor de mare audienţă.

Aceste este primul meu pas în şirul de proiecte ce urmează să le pun în acţiune.

În al doilea rând, mă voi implica personal ca toţi sportivi medaliaţi la Campionatele Naţionale de Kick Box, să aibă parte de o selecţie corectă şi justificată în loturile naţionale unde vreau să beneficieze de vitaminizare, echipament şi un stagiu de pregătire cu condiţii corespunzătoare. Doresc să facem un lot cât mai numeros, cu o valoare de un nivel înalt şi să participăm la toate competiţiile internaţionale din calendarul competiţional (Campionat Mondial, European, Cupă Mondială şi Campionat Balcanic). În viitorul apropriat, doresc să îmbunătăţesc infrastructura de organizare a competiţiilor din cadrul Federaţiei, infrastructura ce va cuprinde echipament de ultima oră (ring, sonorizare, laptopuri, sistem electronic de tragere la sorţi a combatanţilor, imprimantă, fax, etc).

Mă adresez dumneavoastră, Preşedinţilor de cluburi, antrenorilor, instructorilor şi nu în ultimul rând sportivilor, să vă alăturaţi planurilor mele de a consolida Federaţia prin a fii un grup unit.
Sunt deschis oricărei solicitări de sprijin şi ajutor cerut din parte dumneavoastră, iar acolo unde sunt divergenţe, sunt dispus să avem o discuţie deschisă şi să lămurim orice neînţelegere sau neplăcere.

Cu stimă,
Preşedinte AllStyles,
Sora Ciprian.




magazin de tricouri mma k1 fight rei fight club - club de mma mures mma fan troops - articole sportive clubul sportiv one heart brasov real combat fight club

home    despre    istoric mma    clasamente luptatori    mma in romania    video    stiri    forum    contact    site map
web design softconcept    electronic components    pizzerie mures   

Copyright © 2009-2012 Natiunea MMA