Natiunea MMA

Adrian Cibu se va bate pentru Centura Transilvania
28/11/2016



  Albaiulianul de 27 ani si-a castigat dreptul de a lupta pentru atat de ravnitul trofeu dupa ce s-a impus in piramida de kickbox ce a avut loc la Deva. Practic, “Centura Transilvania”, aflata la editia a doua, este o promotie care isi propune stabilirea unei ierarhii piramidale a valorilor sporturilor de contact din Ardeal.
  Spectatorii care au umplut, ieri, Sala Sporturilor din “Cetate” au avut ocazia sa vada la lucru cei mai buni luptatori ardeleni ai categoriei -80 kg. Doi dintre favoriti, Florin Pop (Black Diamond Fight Tirgu-Mures, antrenor Poczo Zoltan) si Adrian Cibu (Tengu Cluj-Napoca, antrenor Laczko Levente) s-au intalnit chiar din primul tur, ultimul impunandu-se la puncte in urma unui meci echilibrat. In celelalte partide din preliminarii, Valerian Traista (Hemi Guard Brasov, antrenor Ninel Ianculescu) a trecut de Bogdan Papp (ASO Deta Timisoara, antrenor Dan Pantis), Lucian Casoni (Black Diamond Fight) l-a invins pe Alexandru Hanciuta (Millenium Fight Uricani, antrenor Alin Boroghina), in timp ce Koncz Attila (Black Diamond Fight) a avut castig de cauza in fata lui Marius Pop (Pro Gym Zalau, antrenor Laurentiu Lapuste).
  Semifinalele au adus rezultate oarecum scontate: Adrian Cibu l-a batut, prin KO, pe Lucian Casoni iar Koncz Attila pe Valerian Traista.
  In ultimul act, Cibu a reusit un nou KO, genunchi puternic la antebrat, obligandu-l pe Koncz sa-i cedeze victoria. Sportivul de la Tengu s-a impus inca din runda intai si si-a castigat dreptul de a evolua in finala din primavara anului viitor impotriva detinatorului “Centurii Transilvania”, Flavius Boiciuc (Pretorienii Deva, antrenor Velu Caluser).
  Angajat al MAI, Adrian Cibu practica kickbox de patru ani la Tengu Cluj-Napoca, unde este si instructor, participand la competitii de trei ani. Anul acesta, Cibu a mai cucerit, la Timisoara, centura Tamashyi Golden Belt, luand si medalia de bronz la concursul international Judgement Day al Federatiei Romane de Freestyle Kickboxing.
  Spectaculoasa piramida de kickbox de la Deva, organizata chiar de Clubul Sportiv Pretorienii, a avut si un moment special, care a ridicat in picioare intreaga audienta. Inaintea meciului de semiprofesionisti de la categoria -65 de kilograme dintre Cristian Brejan (Fire Kick Gherla, antrenor Paul Florean) si Ovidiu Vlad Trif (Pretorienii Deva), la propunerea “pretorianului-sef” Velu Caluser, in boxele salii au rasunat acordurile unuia dintre imnurile neoficiale ale Transilvaniei, “Noi suntem romani”. Demersul a fost cu atat mai gustat de public cu cat, potrivit legii clamate de ministrul Tineretului si Sportului, Elisabeta Lipa, intonarea imnului national este interzisa la intrecerile interne, fiind permisa doar la concursurile internationale.
  Piramida de ieri la Deva, contand pentru “Centura Transilvania”, a fost precedata de o competitie de amatori, care a cuprins nu mai putin de 40 de meciuri in care au fost angrenati sportivi de la 17 cluburi din intreg Ardealul.
  Brandul romanesc de echipamente de arte martiale ARMURA a fost partener al ambelor evenimente.

 Vlad Amariei-www.natiuneaMMA.ro




magazin de tricouri mma k1 fight rei fight club - club de mma mures mma fan troops - articole sportive clubul sportiv one heart brasov real combat fight club

home    despre    istoric mma    clasamente luptatori    mma in romania    video    stiri    forum    contact    site map
web design softconcept    electronic components    pizzerie mures   

Copyright © 2009-2012 Natiunea MMA