Natiunea MMA

Club Sportiv “BOGDAN CIUBOTARIU” Constanta - o forta aflata mereu pe val
Autor: Andrei Amza

17/09/2012




În sala Clubului Sportiv “Bogdan Ciubotariu”, 44 de elevi constănţeni învaţă şi se perfecţionează în kickboxing sub îndrumarea unuia dintre cei mai respectaţi antrenori din Dobrogea, sensei Samir Regep.

„Pentru voi nu trebuie să existe locul doi!“, îşi începe sensei Samir Regep antrenamentul, adresându-se elevilor săi, în încercarea de a le insufla mereu mentalitatea unui învingător. Ştie că nu toţi sunt acolo pentru a face performanţă sportivă, însă este convins că toţi vor face o performanţă sufletească. „Practicând artele marţiale vor fi oameni mai buni sau, cel puţin, vor şti ce înseamnă disciplina şi respectul faţă de cei din jur“, explică sensei Samir Regep (2 DAN kickboxing, 1 DAN full contact şi 3 DAN Kempo K-1).



American Buffalo

Samir Regep ştie ce înseamnă să munceşti şi să câştigi respectul celor din jurul tău şi chiar a unui întreg oraş. În perioada 1991-1993 a fost campion naţional la kickboxing în cadrul Federaţiei Române de Arte Marţiale, însă ceea ce l-a transformat pe sportivul Samir Regep într-o adevărată legendă locală a fost un eveniment fără precedent, din 1992.

Era ceva ce Constanţa nu mai văzuse până la acel moment: o gală de arte marţiale, full contact, aşa cum unii mai vizionaseră doar în filmele cu „bătăi“, pe casetele VHS. Evenimentul fusese organizat de federaţia L.K.R. Kobudo România, se întâmpla la Sala Sporturilor Constanţa, iar Samir Regep era în meciul principal împotriva campionului mondial, patru ani consecutiv, americanul Jimmy Mitchell. În faţa a 1.000 de persoane, după şase runde de luptă la nivel profesionist, meciul a fost declarat egal. „Aşa era atunci... Un meci avea şase reprize a câte trei minute. Americanului nu i-a venit să creadă că nu a reuşit să mă învingă. După meci m-a invitat în Statele Unite, unde mi-a oferit distincţia de American Buffalo (n.r. tilu oferit unora dintre cei mai duri şi rezistenţi practicanţi de arte marţiale)“, îşi aminteşte sensei.

Deşi ar fi putut să se stabilească în SUA, Samir Regep a ales să se întoarcă în ţară şi să-şi continue activitatea. În 1998, după o carieră competiţională de 14 ani şi 136 de meciuri, a decis să se retragă, fiind neînvins. A început să predea kickboxing imediat după retragere şi de atunci prin sălile sale au trecut sute de sportivi, care au reuşit să obţină performanţe notabile în competiţii naţionale şi internaţionale.

Ce au în comun o maşină şi artele marţiale?

În antrenamente, sensei Samir Regep se bazează pe metodele vechi, sau tradiţionale, după cum le numeşte. „Spre exemplu, în locul alergatului pe bandă, sportivii mei aleargă pe plajă sau în parc. În locul sălilor de forţă aleg pentru ei împinsul maşinilor pe plajă. Facem şi mult sparing pentru că, după cum spunea legendarul Bruce Lee, pentru a învăţa să te lupţi, trebuie să te lupţi. Practic cu elevii mei şi întărirea trupului cu bokken (n.r. sabie de antrenament kendo, din bambus). Poate că unii o văd ca fiind o metodă mai dură, însă în ring adversarul niciodadă nu o să te menajeze“, descrie sensei metodele sale de antrenament.
Are încredere în felul în care a les să-şi pregătească elevii, mai ales că rezultatele vorbesc de la sine. Elevul său, Memiş Sercan (14 ani) a obţinut de 4 ori titlul de campion naţional la K-1 în cadrul campionatelor organizate de Federaţia Română de Kempo. Este foarte mândru şi de elevii Adrian Roşca (19 ani), dublu campion naţional şi Ciprian Ostache, campion naţional la Kempo K-1, categoria +85 de kilograme.

In memoriam, Bogdan Ciubotariu

Clubul Sportiv „Bogdan Ciubotariu“ Constanţa a fost înfiinţat de un iubitor şi un susţinător al sportului, Gheorghe Oancea. Numele clubului a fost ales în memoria lui Bogdan Ciubotariu, multiplu medaliat la kaiac – canoe, membru al lotului naţional, profesor de educaţie fizică şi instructor salvamar internaţional. În 2007, la doar 27 de ani, Bogdan a sfârşit tragic după ce a fost lovit de un fulger în timp ce se afla la datorie, într-o barcă cu motor, la 500 de metri în largul mării. De-a lungul activităţii sale, Bogdan a salvat mai multe vieţi, însă în acea zi de duminică, 17 iunie, din păcate, nimeni nu a mai putut face nimic pentru a-l salva pe el.

Secţia de arte marţiale - kickboxing din cadrul clubului „Bogdan Ciubotariu“ a fost creată în 2010, iar sensei Samir Regep a fost numit coordonator şi responsabil de activitatea clubului pe această ramură sportivă, iar rezultatele au început să apară la scurt timp după.

În familia KEMPO     

Anul 2011 a fost cel în care clubul „Bogdan Ciubotariu“ s-a afiliat Federaţiei Române de Kempo, iar în luna decembrie a aceluiaşi an, Samir Regep a organizat la Constanţa primul Seminar Tehnic de Kempo K-1. Coordonatorul tehnic a fost sensei Alin Panaite, de la clubul Respect Gym din Bucureşti, iar invitatul de onoare a fost Amatto Zaharia, preşedintele Federaţiei Române de Kempo. Seminarul a fost văzut ca un succes, având participarea a peste 70 de sportivi de la cluburile de arte marţiale din Constanţa.

În acest an, în zilele de 22 şi 23 septembrie, la Constanţa clubul „Bogdan Ciubotariu“ organizează ediţia a doua a Seminarului Tehnic de Kempo K-1, la care sunt invitate cluburi din toată ţara. Coordonatorii tehnici vor fi profesor maestru emerit al Sportului, Sihan Amatto Zaharia (7 DAN), preşedintele Federaţiei Române de Kempo şi Remus Grădinaru (4 DAN), maestru emerit al sportului şi secretarul General al Federaţiei Române de Kempo.

Str Aleea Barajul Dunarii Nr 5, Liceul Al I Cuza,




magazin de tricouri mma k1 fight rei fight club - club de mma mures mma fan troops - articole sportive clubul sportiv one heart brasov real combat fight club

home    despre    istoric mma    clasamente luptatori    mma in romania    video    stiri    forum    contact    site map
web design softconcept    electronic components    pizzerie mures   

Copyright © 2009-2012 Natiunea MMA